“Ce
crezi că face?”
Scop: - dezvoltarea
capacităţii de a recunoaşte semnele exterioare ale diferitelor emoţii.
-
dezvoltarea creativităţii în vorbire;
-
dezvoltarea deprinderilor
artistico-plastice şi realizarea unei compoziţii originale.
Obiective operaţionale:
1. Să
identifice stări sufleteşti şi acţiuni sugerate de mimica feţei sau poziţia
corpului;
2. Să
interpreteze stările sufleteşti sau acţiunile simbolizate de imaginile
prezentate;
3. Să
creeze o compoziţie plastică pornind de la imaginea unui obiect.
Sarcina didactică: - recunoaşterea
stărilor sufleteşti de pe chipurile desenate sau acţiunile sugerate prin
poziţia corpului unor siluete.
-
crearea unor scurte poveşti care să
motiveze stările sufleteşti sau acţiunile făcute;
-
realizarea unui tablou în care să se
integreze corespunzător un element dat de învăţătoare.
-
Reguli de joc:
copii precizează stările sufleteşti sau acţiunile personajelor prezentate.
Lucrările cel mai bine realizate vor fi expuse în sala de clasă.
Material didactic:
Chipuri de copii care sugerează
diferite emoţii (râs, plâns, mirare, teamă) , siluete de copii sugerând acţiuni
(mers, alergare, joc cu mingea). Coli de desen pe care apar 1-2 elemente desenate (lipite);
un ghiveci cu flori, un căţel, un copac, un creion, carioca, un panou pentru
afişaj.
Desfăşurarea
activităţii:
Copiilor le este prezentat un panou pe
care se afişează, pe rând, imagini cu copii a căror mimică sugerează diferite
stări sufleteşti. Învăţătoarea îi întreabă pe copii: “ce crezi că face?” copii
denumesc starea sufletească, apoi o mimează cu toţii. Învăţătoarea îi
stimulează pe copii să descopere ce ar putea determina apariţia acelei stări.
Ex. Copilul râde. El este bucuros
pentru că va primi jucăria pe care şi-a dorit-o. prin întrebări sau sugestii se
va stimula imaginaţia copiilor pentru a crea poveşti noi, cât mai bogate în
conţinut. Sunt prezentate siluete de copii care sugerează efectuarea unor
acţiuni. Copiii deduc din poziţia corpului ce acţiune se desfăşoară şi o
exprimă în propoziţii, răspunzând la aceeaşi întrebare. Copilul se joaca cu
mingea. Copilul aleargă.
Pentru dezvoltarea imaginaţiei se poate
interveni cu întrebări : “unde se poate juca copilul cu mingea?” “ce jocuri cu
mingea cunoşti?” Cum te joci tu cu mingea?”
În ultima parte a jocului copiii
primesc câte o foaie de desen pe care apare un singur element. Copiii vor
alcătui o compoziţie din imaginaţie în care să integreze şi elementul existent.
“Cine
ştie mai multe”
Scop:
· consolidarea
cunoştinţelor legate de anotimpul iarna şi de evenimentele religioase din
aceasta perioadă.
· Verificarea cunoştinţelor de numeraţie;
· Dezvoltarea capacitaţii de a executa corect şi de a îmbina
creativ elemente grafice învăţate pentru a decora o suprafaţă dată.
Obiective operaţionale:
1.
Să
răspundă corect la întrebările legate de anotimpul iarna;
2.
Să
numere în limitele 1-10 ;
3.
Să
raporteze corect numărul la cantitate şi cantitatea la număr;
4.
Să
rezolve corect probleme simple de adunare şi scădere cu o unitate;
5.
Să
decoreze desenele date pe fişă, îmbinând creativ elementele grafice învăţate.
Sarcina didactica: -
asocierea cantitate-număr-cifră şi rezolvarea corecta a problemelor expuse de
educatoare;
-
precizarea unor fenomene şi acţiuni
specifice anotimpului iarna;
Regulile
jocului: clasa se va împărţi în două grupe
egale ca nivel
Răspunsurile sunt date de către un
copil desemnat conducător de fiecare echipă;
Material
didactic: siluetele unor oameni de zăpada:
cifre de la 1-10, semnele “+”, “-“, “=”; jetoane cu buline ; mulţimi diferite
pentru probleme ilustrate.
Desfăşurarea jocului:
Pe
panou sunt 5 oameni de zăpada numerotaţi de la 1-5 si care au scrise pe spate
două întrebări, câte una pentru fiecare echipă. Pe rând, fiecare echipă va
alege un număr corespunzător unui om de zăpada, va afla întrebarea şi va
răspunde la ea. Răspunsurile corecte sunt punctate la panou. Conţinutul
întrebărilor se referă la anotimpul iarna şi la cele două evenimente religioase
din acest anotimp: 6 şi 25 decembrie. Pentru fiecare întrebare echipa îşi desemnează
un reprezentant care va răspunde.
În partea a doua pornind de la cei doi
oameni de zăpada se vor verifica câteva cunoştinţe matematice legate de şirul
numerelor naturale, raportarea cantităţii la număr şi a numărului la cantitate.
EX: “ridicaţi jetonul pe care sunt tot
atâtea buline cât arată cifra scrisă pe omul de zăpadă pe care vi-l arăt”, sau
“arătaţi omul de zăpadă pe care este scrisă cifra corespunzătoare numărului de
obiecte desenate pe jetonul meu”. Rezolvarea de probleme ilustrate de adunare şi
scădere, se face individual, iar cel care va termina primul problema va rezolva
la panou. În ultima parte elevii vor primi planşe cu crenguţe de brad pe care
trebuie desenate acele şi decoraţi clopoţeii sau globurile.
Instit.
Şofron Carmen
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu