omul, jocul si distractia

Nu se poate imagina copilaria noastra si chiar viata adulta daca ceva anume ne-ar fi impiedicat sau ne impiedica sa ne statisfacem necesitatea de a ne juca si distra. Este intr-adevar o necesitate, a carei
recunoastere e, potrivit existentei de viata a fiecaruia un lucru de la sine inteles. Spre sfarsitul secolului trecut apare teoria lui Lazarus care explica jocul ca mijloc de satisfacere a necesitatii de repaus, de recreere in genere. K. Groos subliniaza importanta jocului pentru dezvoltarea copilului -idee valoroasa si in zilele noastre. Ceea ce nu a reusit Groos sa sesizeze este faptul ca exercitarea unor activitati prin intermediul jocurilor nu se reduce in primul rand la instincte ci are loc dezvoltarea unor actiuni mentale, a functiilor psihice, a particularitatilor de personalitate si sociabilitate.
Parten elaboreaza o scala asupra modului in care participa, din punct de vedere social, copiii in joc. El ajunge la concluzia ca exista 6 categorii de comportamente in functie de etapele de varsta: 1-comportamentul copilului care se plaseaza in "afara ocupatiei"; 2-comportamentul sau jocul solitar; 3- comportamentul copilului care observa jocul ce il intereseaza si care poate eventual cumunica cu unii din partenerii jocului; 4- comportamentul ludic paralel in care un copil se joaca la fel ca ceilalti copii, da fara sa coopereze cu acestia; 5- comportamentul ludic asociativ cand copiii incep sa se joace impreuna, dar fara o organizare riguroasa a actiunilor de joc si a rolurilor; 6-comportamentul ludic de cooperare cand actiunile sunt bine organizate si copilul devine constient de rolul pe care il are in cadrul grupului de joaca.
jocul nu se reduce la placere, desi prin intermediul activitatii ludice se realizeaza distractia. Prin joc se obtine placerea, dar o placere de natura morala cum se exprima J. Chateau ceea ce inseamna ca copilul care posibilitatea sa distinga, intre joc si purul amuzament. Pentru a reusi in joc trebuie sa iti faci un plan, sa iti fixezi un scop si sa respecti anumite reguli ca in final, sa poti ajunge la o anumita actiune. Prin joc se afirma eul copilului, personalitatea sa. Adultul se afirma prin intermediul activitatii pe care o desfasoara, dar copilul mic nu are alta posibiliatate de afirmare decat cea a jocului. Mai tarziu, copilul se poate afirma si prin activitatea scolara, dar care este mai indepartata pe cand jocul continua sa ramana un mijloc de afirmare directa,imediata. Ajutorul pe care il dau copiii adultilor poate crea, in unele imprejurari, o satisfactie a afirmarii imediate asemanatoare cu cea obtinuta prin joc.
Integrarea organica a adultului in jocul copilului asigura cerinta de confort psihic si stimuleaza insusirea unor comportamente civice fapt ce duce la dezvoltarea personalitatii multilaterale si la refacerea energiilor nu numai pentru cei tineri, dar si pentru adulti.


Verza, E., (1978), " Omul, Jocul si distractia", Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti